Salutare, prieteni! Așa cum v-am obișnuit aici, pe iamintiri.info, îmi place la nebunie să scot la lumină comori muzicale. Uneori vorbim despre piesele pe care le-am ascultat încă din anii ’90, alteori despre emisiunile care ne țineau lipiți de ecrane. Dar astăzi vreau să vă vorbesc despre ceva cu totul și cu totul special. O descoperire recentă care pur și simplu m-a dat un pic pe spate, pentru era ceva cu care eram obișnuit.
Eu sunt un mare admirator al muzicii anilor ’70, ’80 și ’90, iar când am auzit prima dată piesa pe care v-o recomand astăzi, chiar am zis că este din anii ’80. O piesă care, încă de la primele acorduri, m-a lovit cu un val uriaș de nostalgie. Nici nu mi-am dat seama este „inadmisibil” de recentă pentru ce ritm și ce vibrație transmite. Se numește „Don’t Stop the Car” și este cântată de un artist elvețian pe numele său Nickless.
Povestea din spatele „Don’t Stop the Car”
Într-o industrie în care totul este pe repede înainte, când muzica se face pentru vizualizări și like-uri, Nickless a decis să ia mașina timpului și să ne aducă înapoi exact ce iubeam noi cel mai mult la muzica anilor ’80. „Don’t Stop the Car” nu este doar o melodie care copiază un stil. Este un tribut autentic adus erei synth-pop. Deși s-a folosit de tehnici moderne pentru producția piesei, sunt folosite și sintetizatoare din acele vremuri, pentru o atmosferă reprodusă cât mai fidel.
Despre ce vorbesc versurile?
Ei bine, piesa asta ascunde o poveste extrem de tristă, dar și de profundă. Versurile descriu exact acel moment sfâșietor de dinaintea unei despărțiri definitive. Imaginează-ți scena: ești în mașină cu persoana pe care o iubești din tot sufletul, dar știi că relația voastră s-a terminat. Știi că, în momentul în care mașina va opri în fața casei și unul dintre voi va coborî, totul va istorie. Așa că ce mai poți face? O rogi să nu oprească mașina, să mai conducă puțin întuneric pentru a prelungi artificial existența relației, chiar și pentru câțiva kilometri în plus.
„Please don’t stop the car, these might be the last few miles that we both cruising on / Stay here in the dark, I’m breathing your perfume in before you’re really gone… / Cuz I know when I leave this car, that’s the place where two roads part.”
(„Te rog, nu opri mașina, aceștia ar putea fi ultimii kilometri pe care îi parcurgem împreună / Rămâi aici în întuneric, îți respir parfumul înainte să pleci cu adevărat… / Pentru că știu că atunci când voi părăsi această mașină, acela e locul în care drumurile noastre se despart.”)
Pe mine, aceste versuri m-au lovit de prima dată când le-am ascultat. Nu am avut o astfel de experiență per-se, dar mașina poate devenit o „metaforă”, pentru o ultimă întâlnire, o ultimă plimbare, un ultim dans. Și, ce să vezi, iar mi-am adus aminte de ABBA, și al lor „Dance (While the Music Still Goes On)”. Acum că v-am făcut curioși despre piesă, haideți să vedem cine este omul din spatele ei, pentru că povestea lui cred că merită să fie și ea spusă.
Cine este, de fapt, Nickless?
Numele său real este Nicola Kneringer și s-a născut pe 5 octombrie 1995 în Zürich, Elveția. Da, ați citi bine, 1995! Nici măcar nu era născut în deceniul pe care l-a readus atât de bine la viață! In industria muzicală este cunoscut deja ca „the singing drummer” – „bateristul care cântă”. La doar 7 ani, micul Nicola a pus pentru prima dată mâna pe bețele de tobe. La 8 ani învăța deja să cânte la pian și chitară și avea primele experiențe pe scenă. Și eu am încercat să cânt la pian și acordeon, dar fără prea mult succes.
La 12 ani, era bateristul unei trupe de adolescenți numită Klirrfaktor, cu care chiar a câștigat un concurs național de talente în Elveția. Părea că este predestinat să stea în spatele tobelor, pentru că avea ritmul în sânge. Dar Nickless își dorea mai mult. Știa că muzica este singurul drum pentru el, așa că, la vârsta de 15 ani, imediat după ce a terminat școala generală a luat o decizie curajoasă. A bătut la ușa unuia dintre cele mai mari studiouri de înregistrări din Elveția, „571 Recording Studios”, deținut de celebrul producător Thomas Fessler.
De la băiatul care făcea cafele, la un artist „de platină”
Știți deja poveștile clasice în care un viitor star al muzicii mondiale dă cu mătura în studio și face cafele? Așa a început și protagonistul nostru, a făcut cafele, a strâns cabluri, a curățat podele. Toate astea însă i-au dat ocazia rară să vadă cum se produce muzica la cel mai înalt nivel. A învățat inginerie de sunet și a „furat” meserie de la toți marii artiști elvețieni care treceau pragul studioului. Thomas Fessler i-a remarcat talentul, iar Nickless a ieșit din spatele tobelor și a trecut în fața microfonului, preluând rolul de frontman.
Debutul fulminant și cariera de succes
În 2015, la doar 19 ani, a lansat single-ul de debut, ”Waiting”. Piesa a fost un succes absolut, devenind instantaneu cea mai difuzată piesă a unui artist elvețian pe posturile de radio în acel an. A vândut zeci de mii de copii, a primit discul de aur și a câștigat trofeul „Best Hit National” la Swiss Music Awards. Au urmat alte hituri cu care a dominat topurile elvețiene: „Princess”, „Looking For Your Love” sau „Clouds”. . Primele lui albume, „Four Years” (2016) și „Chapters” (2018), au fost un real succes comercial, combinând elemente de pop, folk și muzică acustică.
A mers în turnee, a cântat în deschiderea unor mari artiști internaționali precum Marlon Roudette și a devenit unul dintre cei mai iubiți artiști tineri din Elveția.
Totuși, cum a ajuns la muzica anilor ’80?
Deși succesul lui din perioada 2015-2018 a fost fulminant, stilul său era mai degrabă un pop-rock acustic, în zona unui Ed Sheeran. Însă Nickless evolua, iar gusturile sale muzicale l-au tras invariabil către decada său preferată: anii ’80. Așa s-a născut proiectul care ne-a adus piesa despre care discutăm astăzi. Nickless a renunțat oarecum la chitara acustică și a readus în prim-plan tobele electrice și sintetizatoarele.
A început să adopte și estetica vizuală a anilor ’80. Dacă vă uitați la videoclipurile lui recente sau la aparițiile live, poartă costume lejere, supradimensionate (oversized), ochelari de soare retro și un look degajat, amintind de vedetele din Miami Vice.
Sunt pur și simplu fascinat de estetica sunetului din acea perioadă,” a declarat artistul într-un interviu recent. „În loc de muzica făcută pe computer, atunci dominau sintetizatoarele analogice și un anumit sunet al tobelor care mie, ca baterist, îmi place la nebunie. Iar costumul supradimensionat reprezintă exact acei ani ’80 pe care îi iubesc.”
Piesa „Don’t Stop the Car” a fost lansată în 2024 și a devenit rapid virală pe TikTok, Instagram și Facebook. Eu am descoperit-o pe YT Music, pentru că mi-am intrat la un moment într-nu mix automat. Imediat am vrut să aflu mai multe despre și ea și mai ales despre artistul din spatele ei. Eu credeam că e un tip pe la vreo 50 de ani, dacă nu mai mult, care chiar a trăit în anii ’80 și a și făcut muzică în vremurile alea.
De ce ne atrage atât de mult sunetul anilor ’80 în zilele noastre?
Sabrina Carpenter, Olivia Rodrigo și mulți alți artiști de peste Ocean, folosesc elemente disco și synth-wave în piesele lor. Culmea e că în anii ’80, genul ăsta de muzică nu a fost aproape deloc popular în State, ci doar în Europa și restul lumii. Noi am tot spus aici că acea perioadă a fost o „explozie” de creativitate. Sincer, mie mi se pare că muzica de atunci îți dădea speranță, un motiv să exiști. Știu că sună ciudat, asta-mi vine acum, când scriu acest articol.
Când ascultăm ceva precum „Don’t Stop the Car” a lui Nickless, mintea noastră face automat o legătură cu amintirile noastre plăcute. De exemplu, mie îmi aduce aminte de vremurile când aveam 17 ani și descopeream muzica synth-pop (Modern Talking, C.C. Catch, Bad Boys Blue, Silent Circle, Alphaville, Fancy). Pentru mine, anul 2010 are un loc special în inima mea, din punct de vedere muzical și dacă ar exista o mașină a timpului, m-aș întoarce în trecut.
