Există o categorie aparte de piese din anii ’80 care n-au ajuns niciodată în marile topuri, dar care, ascultate azi, sună mai bine decât jumătate din ce difuzau radiourile la vremea respectivă. Așa e și „Symphony of Love”, piesa unui duo german aproape necunoscut, Fair Control. N-au avut bugetul de promovare al celor de la Modern Talking, n-au apărut săptămânal la televizor, dar au lăsat în urmă o piesă pe care colecționarii de Euro-Disco o consideră, pe bună dreptate, o mică bijuterie. Astăzi vă spun povestea lor.
De la Schlager la synth-pop: cine erau Fair Control
Fair Control s-a format în 1984, la Köln, din întâlnirea a doi muzicieni care veneau din zone destul de diferite ale industriei muzicale germane.
Hannes Schöner (născut Johannes Schulte-Ontrop, în 1953, la Köln-Bickendorf) nu era deloc un nume nou în branșă. Trecuse deja prin muzica Schlager, cântase pentru „Christopher John Band” o piesă compusă chiar de Dieter Bohlen (înainte ca Bohlen să devină Bohlen-ul pe care-l știm de la Modern Talking), iar în 1982 s-a clasat pe locul 3 la preselecția germană pentru Eurovision. Tot atunci a lucrat și cu Harold Faltermeyer, la un album solo pentru Ariola. După Fair Control, Schöner avea să devină, din 1990, basist și vocalist al celor de la Höhner, una dintre cele mai iubite trupe din Köln — și acolo a rămas ani buni.
De partea cealaltă a mixerului stătea Bernd Göke, cunoscut în branșă și sub pseudonimul Peter Columbus. Göke era omul din spatele cortinei: producător prolific, cu o listă de colaborări impresionantă pentru acea vreme, de la artiști de Euro-Disco și schlager, până la nume internaționale. Semnătura lui sonoră — linii de bas în octave, reverb generos pe percuție, texturi de sintetizator atent construite — se recunoaște ușor în tot ce a produs sub numele Fair Control.
Practic, aveai un vocalist cu experiență de scenă și o voce caldă, atipică pentru genul ăsta (Euro-Disco-ul mizase până atunci mai mult pe falsete subțiri), și un producător extrem de meticulos. Combinația asta a funcționat.
Trei single-uri și gata
Aici e partea puțin tristă a poveștii: Fair Control n-a durat decât doi ani și n-a scos decât trei single-uri — „Angel Eyes” (1985), apoi „Symphony of Love” și „We Can Fly Together”, ambele în 1986, lansate prin Ariola. După asta, drumurile celor doi s-au despărțit, fiecare continuând pe cont propriu.
„Symphony of Love” a ieșit atât pe single de 7 inch, cât și pe maxi single de 12 inch — iar varianta de 12″, de aproape 6 minute, e cea pe care fanii o consideră „versiunea definitivă”. Are spațiu pentru o introducere atmosferică mai lungă și pentru un break instrumental în care se simte toată munca de producție a lui Göke: panning de sintetizator, ecouri pe voce, filtre modulate discret. Pe fața B găsim „We Can Fly Together”, o piesă care n-a fost deloc doar „umplutură” — a avut chiar propriul ei single ulterior și e la fel de căutată de colecționari.
Cum sună, de fapt, piesa
„Symphony of Love” e o compoziție în tonalitate minoră, la un tempo de club clasic pentru epocă, undeva pe la 120 BPM. Începe cu pad-uri calde de sintetizator, aproape ca o promisiune, înainte să intre linia de bas în octave — elementul ăla pe care-l recunoști instant din Italo și Euro-Disco.
Strofele sunt lăsate destul de aerisite, ca vocea lui Schöner să respire, cu doar niște „stabs” metalice de sintetizator FM care punctează tranzițiile. Apoi vine refrenul, și acolo se schimbă tot registrul: pad-urile se îngroașă, apare un contracânt la clape, vocea e dublată de armonii — genul de moment în care înțelegi de ce piesa se numește „Symphony of Love” și nu doar „Love Song”. E o construcție mai elaborată decât ce ofereau, de multe ori, hiturile mult mai populare ale momentului.
Despre ce vorbește, de fapt, piesa
Textul se lasă purtat de o temă destul de universală pentru genul ăsta de muzică — teama de a te deschide sufletește către cineva, ezitarea dinaintea unei schimbări mari, și, în cele din urmă, decizia de a te lăsa pradă iubirii ca unei forțe care „îți ghidează” în continuare drumul. Nimic revoluționar ca subiect, dar Schöner reușește să transmită sinceritate acolo unde alte piese de dans din epocă rămâneau la nivel de clișeu cântat mecanic.
De ce n-a devenit un hit uriaș
Simplu: n-a avut în spate mașinăria de promovare pe care o aveau Modern Talking, Bad Boys Blue sau Sandra. Fair Control a rămas, ani de zile, un nume cunoscut mai ales colecționarilor de viniluri Euro-Disco — genul de piesă pe care o găseai discutată prin forumuri de specialitate sau licitată la prețuri destul de mari pe Discogs, nu la radio.
Renașterea pe internet
Ca multe piese „de nișă” din anii ’80, „Symphony of Love” a primit o a doua șansă odată cu YouTube și cu comunitățile online dedicate muzicii retro. Cineva a digitizat vinilul, altcineva l-a urcat pe un canal de restaurări audio, iar de acolo piesa a ajuns să fie descoperită de o generație întreagă care nici nu era născută în 1986. Piesa a apărut și pe câteva compilații tematice de Euro-Disco lansate mai târziu, alături de alte „hidden gems” ale genului — genul de compilație pe care-l pui la petrecere și la un moment dat toată lumea întreabă „stai, asta ce e, că sună genial?”.
Concluzie
„Symphony of Love” n-a fost niciodată un hit de proporția celor de la Modern Talking sau Alphaville, dar are ceva ce multe hituri de atunci n-au avut: rafinament. Vocea caldă și dramatică a lui Hannes Schöner, combinată cu producția minuțioasă a lui Bernd Göke, a dat naștere unei piese care sună la fel de bine azi ca acum patru decenii. Uneori muzica bună nu are nevoie de un buget mare de promovare ca să reziste timpului — are nevoie doar ca cineva s-o descopere din nou. Hannes și Bernd, mulțumim pentru muzică!
