Atunci când vine vorba despre memoria afectivă a publicului din România în ceea ce privește televiziunea post-decembristă, foarte puține formate au reușit să atingă nivelul de popularitate, fascinație și respect de care s-a bucurat emisiunea „Vrei să fii miliardar?” (devenită ulterior „Vrei să fii milionar?”). Timp de mai bine de două decenii, acest quiz-show emblematic a fost prezent în viața noastră, revenind cam o dată la 7 ani pentru a „salva” ideea de quiz.
Într-o piață mediatică unde rețeta de succes părea să fie dictată de circ, scandal sau umor facil, o emisiune care premia simpla, dar profunda cultură generală, a transformat erudiția într-o adevărată „superputere” demnă de prețuire publică și recompensată cu sume destul de mari de bani (cel puțin în anii 2000). Cred că ăsta a fost și farmecul acestei emisiuni care cu siguranță ar face audiențe mari și în 2026, dacă ar fi difuzată din nou pe TV.
Geneza unui fenomen mondial: „Who Wants to Be a Millionaire?”
Pentru a înțelege mai bine exact cum a cucerit această emisiune România, trebuie să-i descâlcim istoria pas cu pas. Punctul de plecare al acestui format, ca al multor altora de succes, este Marea Britanie. Mai exact, birourile casei de producție Celador. „Părinții spirituali” ai show-ului au fost David Briggs, Mike Whitehill și Steven Knight (acesta din urmă avea să devină ulterior faimos pentru crearea apreciatului serial Peaky Blinders).
În 1998, ei au propus rețelei de televiziune ITV un format numit inițial „Cash Mountain” (Muntele de bani). După ce conceptul inițial a fost „rafinat”, titlul a fost schimbat în faimosul „Who Wants to Be a Millionaire?”, iar debutul său a avut loc în septembrie 1998, avându-l la cârmă pe legendarul prezentator Chris Tarrant. Audiența primului episod a fost de peste 9,5 milioane de telespectatori, iar media primului sezon a fost de 10,7 milioane.
Inovația masivă adusă de acest format în lumea televiziunii mondiale a fost așa-numita arhitectură a tensiunii. Până atunci, concursurile de cultură generală din lume foloseau ecrane luminoase, decoruri colorate, muzică veselă, cronometre care ticăiau zgomotos și o adunătură de concurenți pe scenă. „Milionarul” a schimbat totul. Decorul are o scenografie care ne aduce aminte de un amfiteatru antic, un Colosseum, scufundat în întuneric.
Fix în mijlocul scenei, într-un cerc de plexiglas denumit „The Bowl of Light” (Bolul de lumină), se aflau doar două scaune metalice înalte. Pe măsură ce miza financiară creștea, reflectoarele coborau și se stingeau încetul cu încetul, iluminând doar fețele concurentului și ale prezentatorului. Deși exista public în sală, acesta nu era foarte bine luminat și ieșea în evidență doar când aplauda în momentul în care un concurent dădea un răspuns corect sau câștiga o sumă mare de bani.
Un alt element genial a fost muzica. Compusă de tatăl și fiul Keith și Matthew Strachan, coloana sonoră nu era doar o „muzică de fundal”, ci un veritabil „instrument” psihologic. Acordurile, concepute ca niște bătăi de inimă artificiale, creșteau în intensitate pe măsură ce concurentul răspundea la tot mai multe întrebări. Din acel moment, formatul s-a vândut pe plan internațional în peste 100 de țări, de la India la Statele Unite și din Japonia până în Columbia.
Regulile jocului
Mecanismul jocului era pe cât de simplu, pe atât de „diabolic” în capacitatea sa de a genera suspans. Pentru a ajunge la marele premiu, concurentul trebuia să răspundă la 15 întrebări de cultură generală, fiecare având patru variante de răspuns (A, B, C, D). Dificultatea creștea treptat, la fel și miza financiară, formând un veritabil „arbore al banilor”. Un alt element crucial în arhitectura show-ului erau „pragurile garantate”, care, odată atinse, securizau o anumită sumă de bani.
După ce depășea un prag, concurentul era sigur că va pleca acasă cel puțin cu acea sumă, chiar dacă răspundea greșit la una dintre următoarele întrebări. De asemenea, înainte de a răspunde la o întrebare, participantul avea opțiunea să se retragă și să plece cu banii acumulați până în acel punct, decizie care ducea la eterna dilemă: „Să risc și să pierd aproape tot sau să mă opresc aici?”. Pentru a-l ajuta în „cursa” sa către milion, formatul original îi punea la dispoziție și trei „variante ajutătoare”:
„50:50” („Fifty-Fifty”, care elimina două variante greșite de pe ecran), „Întreabă publicul” (unde spectatorii din platou puteau vota varianta pe care o credeau corectă, rezultatele apărând sub forma unui grafic) și faimosul „Sună un prieten”. Aceasta din urmă era, de departe, cea mai tensionată opțiune. Concurentul avea la dispoziție doar 30 de secunde (cronometrate pe fundal de un „ticăit cardiac”) pentru a-i citi prietenului aflat la celălalt capăt al firului întrebarea și variantele, sperând la un răspuns pe ultima sută de metri.
Ulterior, în formatul emisiunii a fost adăugată și o altă variantă, după un anumit prag (la noi e vorba de 15.000 de lei) – „Schimbă întrebarea”, care face exact ce spune numele. Concurentul poate alege să schimbe întrebarea, dacă nu știe răspunsul la cea de acum.
Cum a ajuns „Vrei să fii miliardar?” la Prima TV
În anul 2000, piața de televiziune din România se afla într-o efervescență continuă. PRO TV domina acest sector cu programele lor de știri, filmele și serialele americane, „Vacanța Mare”, dar și cu show-urile importate în mare parte tot de peste Ocean. Antena 1 începuse colaborarea cu Valeriu Lazarov și aducea formate grandioase din Italia și Spania. La fel făcea și TVR, care colabora și ea cu Valeriu Lazarov. Putem spune că în anii 2000 aveam mai multe formate „mari” decât avem astăzi.
Al patrulea competitor era Prima TV, care nu avea bugetele celor 3 de mai sus, dar își dorea și ea să spargă gheața și să fie la masa bogaților. Gândul lor a fost acela că vor putea da lovitura cu un game-show. Așa că au cumpărat licența pentru „Who Wants to Be a Millionaire?” de la Celador. Numele emisiunii din România a fost adaptat realității economice de la acea vreme: „Vrei să fii miliardar?”. În anul 2000, leul românesc avea o multitudine de zerouri cauzate de inflația galopantă din anii ’90.
1.000.000.000 (un miliard de lei vechi, astăzi 100.000 de lei) echivala atunci ca putere de cumpărare și raport valutar cu zeci de mii de dolari americani. Astăzi pare extrem de puțin, dar era o avere colosală pentru orice om de rând. La mine în oraș, un apartament cu 2 camere costa 100.000.000 de lei (astăzi 10.000 de lei), deci de banii câștigați în emisiune îți puteai cumpăra 10 apartamente, mai mici ce-i drept. Ca să aveți o imagine mai clară, salariul minim în România era de 700.000 de lei sau 70 de lei azi. Așa că dacă răspundeai corect doar la prima întrebare, câștigai un salariu minim, cel puțin în primul sezon.
Alegerea lui Virgil Ianțu
De la început, producătorii au respectat cu sfințenie „biblia” formatului, un document stufos care dictează fiecare aspect. De la înclinarea scaunului la unghiul camerelor de filmat, grafica sau aspectul platoului, este oarecum obligatoriu ca ea să fie respectată la virgulă, mai ales în primele sezoane. Dacă acest lucru nu se întâmplă, compania distribuitoare poate suspenda licența pentru încălcarea formatului. Sigur, sunt și cazuri în care o modificare făcută într-o țară este înglobată în această „biblie”. Lucru rar, dar nu imposibil.
Imediat după ce au adus formatul pe plaiurile mioritice, producătorii de la Prima TV au început să caute un prezentator care să poarte „greutatea” show-ului pe umeri. Ei nu doreau să aducă un prezentator zgomotos de divertisment, nici un prezentator sobru de jurnale de știri. Căutau acel echilibru perfect între șarm, politețe rece, inteligență vizibilă, ironie fină și, cel mai important, o capacitate nativă de a gestiona tăcerea. Tăcerea este unul dintre elementele-cheie ale acestui format, pentru că duce suspansul la cote maxime.
La casting au fost mai mulți prezentatori, unii fiind nume cunoscute. Nu știu exact cine a mai fost, dar câștigătorul a fost un anume Virgil Gălușcă din Timișoara. El mai fusese invitat în diverse emisiuni TV în calitate de membru al formației The Fifties, trupa de backing vocals a celebrului Ștefan Bănică Jr. Era absolvent de Conservator și fost component al Corului Național de Cameră „Madrigal”. Profilul său sobru, ochii expresivi și vocea impecabilă – caldă, gravă, articulată (lucru datorat și antrenamentului muzical) – l-au transformat în candidatul perfect. De atunci, o Românie întreagă avea să-l știe sub numele de Virgil Ianțu.
Imediat, Ianțu a îmbrăcat costumul elegant cerut de format și s-a așezat pe scaun cu atâta naturalețe, de zici că formatul a fost făcut pentru el. Expresiile lui (sigur, venite tot din „biblia” formatului) au intrat rapid în „folclorul” public: „Te-ai gândit bine?”, „Sunăm un prieten?” sau „Acesta este răspunsul tău final?”. Abilitatea lui de a sta nemișcat cu ochii ațintiți spre concurent, lăsând tăcerea să „inunde” sufrageriile a milioane de români timp de secunde lungi și agonizante, înainte de a exclama „Corect!”, l-a catapultat în rândul celor mai mari staruri TV din România.
Formatul are o „regulă” interesantă. La primele 5 întrebări (care sunt și cele mai ușoare, sau așa ar trebui – vedem mai încolo de ce nu e chiar așa), prezentatorul îți spune imediat că este „Corect!”. Apoi, pe măsură ce intensitatea emisiunii crește, confirmarea vine din ce în ce mai greu. Dacă reușești să ajungi la pragurile de sus, confirmările vin iar destul de repede. Cazurile astea sunt destul de rare, pentru că întrebările chiar devin destul de grele și uneori extrem de „nișate”.
Prima dată, emisiunea a fost programată în prime-time, de la ora 8 seara. Quiz-ul a reușit să urce audiența Prima TV, care începea ușor-ușor să-și construiască un public, culmea, dintre cei tineri. Alături de „Cronica Cârcotașilor”, „Super Banc Show” și „Copiii spun lucruri trăsnite” (un alt format prezentat de Ianțu), „Vrei să fii miliardar?” a transformat Prima într-o televiziune veritabilă de entertainment. Apropo, că mi-am adus aminte: în 2000 sau 2001, Prima difuza și ea de Crăciun filmele „Singur acasă”.
Dispariția „Miliardarului” din 2003
Succesul absolut al emisiunii „Vrei să fii miliardar?” între 2000 și 2003 este indubitabil. Emisiunea a bătut recorduri imense de audiență pentru Prima TV. Totuși, în ciuda acestui fapt, pe 22 mai 2003, Virgil Ianțu și-a luat rămas-bun de la telespectatorii concursului. În acea seară de mai, Prima TV difuza ultimul episod al emisiunii, cel puțin pentru moment. Telespectatorii și-au pus atunci multe întrebări și mai toate răspunsurile țin strict de logica unui business de televiziune.
Cum am spus, un format internațional este vândut sub formă de franciză, cu o licență care expiră după un anumit număr de sezoane sau de ediții difuzate. Costul prelungirii acestei licențe era unul destul de mare pentru standardele pieței media din România acelor ani. Mai mult, show-ul avea costuri de producție, și ele destul de mari: respectarea condițiilor de platou impuse de britanici, un sistem tehnic și informatic complex care să împiedice tentativele de fraudare (foarte scump), plus premiile efective în bani.
Managementul de atunci al postului a considerat că bugetul emisiunii poate fi folosit în alte proiecte. Și alte emisiuni au fost oprite atunci, nu doar „Miliardarul”. Toate aceste eforturi au fost făcute pentru ca stația TV să producă și să difuzeze un alt format „imens” al acelor vremuri: „Big Brother” (primul mare reality show difuzat în România). Alegerea pare să fi fost una inspirată, pentru că, deși audiențele au fost sub așteptări, „Big Brother” a fost un fenomen de televiziune masiv în România. Iar Virgil Ianțu și Andreea Raicu au fost prezentatorii emisiunii.
„Eroii” cunoașterii
De-a lungul celor 3 ani, mulți au ajuns în platou cu gândul de a-i lua banii lui Ianțu. Unii dintre ei chiar au ajuns la ultimele întrebări, dând dovadă că au cunoștințe vaste din multe domenii, cum ar fi literatura, chimia, astronomia, istoria sau arta clasică. Însă foarte puțini au reușit să „cucerească” miliardul, după ce au răspuns corect la toate cele 15 întrebări.
Primul mare câștigător, cel care a ridicat celebrul cec în valoare de 1 miliard de lei, a fost Mihai Popa din Craiova. „Fapta” sa eroică a fost televizată în data de 15 aprilie 2001. Popa, un om foarte bine „dotat” la „mansardă”, a reușit să reziste presiunii, ajungând la ultima întrebare. Pe YouTube există doar un montaj cu ultimele 3 întrebări din concurs.
Era prima dată când românii vedeau la televizor că poți câștiga bani cu mintea. Noi fusesem „învățați” de anii ’90 că trebuie să facem o „șmecherie” ca să avem bani. Intelectualii ajunseseră să fie priviți cu un soi de dispreț, dar și cu oarecare milă, pentru că nu prea știau să se „descurce”. Sau pur și simplu pentru că „gândeau” și „nu munceau”. Mă întreb astăzi dacă nu ne întoarcem ușor-ușor la genul de gândire că nu mai contează ce știi, pentru că există GPT-urile.
Revenind, un alt câștigător extrem de faimos a fost Oltin Hurezeanu, care a obținut marele premiu în anul 2002. Absolvent de Drept, tânărul Oltin avea pe atunci un profil diferit față de stereotipul participantului tocilar; era o prezență cu un aer boem și cochetase cu modellingul. Drumul lui până la ultima întrebare a fost senzațional și plin de peripeții ale minții. Întrebarea finală, de un miliard de lei, a fost din domeniul mitologiei și al istoriei antice: „Cum se cheamă în mitologia tracă corespondentul zeiței Artemis de la greci, Diana de la romani?”. Fără prea mare ezitare, el a răspuns corect: Bendis.
După emisiune, cu ușile deschise de acea uriașă expunere, Oltin Hurezeanu a luat cursuri de actorie, dezvoltând o carieră în acest domeniu. A jucat în mari producții precum „Restul e tăcere” a lui Nae Caranfil sau „Supraviețuitorul” a lui Sergiu Nicolaescu. Mai târziu a devenit concurent în prima ediție a mega-hit-ului „Exatlon” la Kanal D. Totodată, el a prins și roluri internaționale, fiind ales în 2023 să joace în producția de la Hollywood „The Gray House”, produsă în România de legende precum Kevin Costner și Morgan Freeman.
El spune că și acum a rămas în relații bune cu Virgil Ianțu, ei intersectându-se deseori la evenimentele mondene ale Bucureștiului, unde, amuzat, Ianțu nu ezită să-l prezinte drept „omul căruia i-am dat toți banii”. În viața personală însă, Oltin a trecut printr-o durere uriașă: în anul 2021 și-a pierdut partenera de viață, regretata Cătălina Isopescu, suferind o pierdere cumplită. El și-a găsit vindecarea, și totodată un refugiu, în artă și actorie.
„Renașterea” din 2011
La 1 iulie 2005, leul (moneda națională a României) a suferit o denominare, așa că 10.000 de lei vechi (ROL) au devenit 1 leu nou (RON) și 10.000 de lei noi deveneau echivalentul a 100.000.000 de lei vechi. Dacă emisiunea ar fi fost reluată în toamna acelui an, de data asta ar fi trebuit să se numească „Vrei să fii milionar?”. Dar Prima TV nu avea planuri pentru reluarea formatului, care nu se mai potrivea cu trendurile din media acelor vremuri.
Peste mai puțin de 2 ani, în România au venit turcii de la Dogan Media, care și-au propus să aducă la Kanal D toată „crema” televiziunii din România. Pentru asta, au aruncat/investit, la propriu, zeci de milioane de euro. Așa au ajuns în „ograda” lor nume mari ca Vacanța Mare, jumătate din „La Bloc”, Dana Războiu (prezentatoarea Jurnalului TVR) și alții. Lucrurile n-au mers așa cum au crezut oamenii de acolo și, după doar un sezon, Kanal D făcea deja „restructurări”.
După mai bine de 4 ani, Kanal D era schimbat complet. Din post de „entertainment”, devenise al treilea post generalist al țării cu audiențe foarte bune. Pentru a completa oferta postului, au decis că ar fi bine să ia din nou licența „Vrei să fii (de data asta) milionar?” și să-l aducă pe Virgil Ianțu de la Prima TV. Într-o zi de miercuri, pe 24 august 2011, formatul a revenit pe TV după o pauză de 7 ani. Decorul și grafica emisiunii erau unele noi, fiind adaptate la standardele vremii și producția părea mult mai rafinată.
Audiențele au fost bune, Kanal D fiind pe locul 3 după PRO TV și (nu credeam că voi scrie asta) TVR 1. Antena 1 era abia pe locul 4. Cu toate astea, audiențele au fost mai mici decât serialul turcesc „Inima nu respectă reguli”, difuzat cu o zi înainte. Era oarecum normal, pentru că postul turc obișnuise telespectatorii cu telenovele din Turcia, la fel cum Acasă TV difuza telenovele sud-americane și românești. Costurile emisiunii erau în continuare mari, așa că după primul sezon au început să apară „fricțiuni” între Zucchero Media (cei care produceau emisiunea) și managementul celor de la Kanal D.
Și aici voi face o paranteză mare, ca să vă explic de unde au venit aceste tensiuni. Vedeți voi, piața de televiziune de atunci era dominată de formatele tabloide, concursurile de talente și reality-show-urile. Toate se bazau foarte mult pe o poveste, care era un soi de pilon al emisiunii. Până și în show-urile de talente conta mai mult „povestea” din spatele concurentului. Pentru că, așa cum ne spunea cu 25 ani în urmă maestrul Gheorghe Dinică, „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană!”.
În cazul „Milionarului”, cei de la Kanal D au făcut presiuni asupra lui Ianțu și a echipei de producție pentru a aduce în show o abordare axată mai degrabă pe latura de reality-show a concurenților. Turcii aveau un succes enorm pe piața din România cu povești umane lacrimogene, drame familiale sau pasionale și, se pare, ar fi existat solicitări de a „tabloidiza” formatul. Lăsând cultura generală în plan secund, conducerea dorea să se insiste pe dramele personale ale celor aflați pe scaun.
Însă „Milionarul” nu spunea o poveste. Sau, dacă o făcea, nu era una suficient de lacrimogenă pentru gustul șefilor: un profesor de istorie cu doi copii și o nevastă tot profesoară nu ieșea cu nimic în evidență. Nemulțumirea din interior a escaladat rapid, iar atât prezentatorul, cât și colegii lui din spatele camerei s-au opus categoric acestei decizii. Virgil Ianțu nu s-a sfiit să recunoască ulterior că relația cu conducerea postului s-a deteriorat iremediabil.
Dacă vă aduceți aminte, atunci eram în perioada „tabloidă” a televiziunii din România, o perioadă în care concursurile de cultură generală erau văzute ca „paria” formatelor TV. Lumea se uita cu sufletul la gură la „Un Show Păcătos”, „Acces Direct”, „Happy Hour”, „Dan Diaconescu Direct” sau „Cancan TV”. În goana după audiențe mai mari cu costuri mai mici, conducerea Kanal D a luat o decizie care a frânt inimile fanilor: i-a „pedepsit” pe producători scurtând timpul de difuzare al emisiunii din toamna lui 2012 de la o oră (cu tot cu publicitate) la doar jumătate de oră.
De ce? Păi, pentru că o jumătate de oră fusese alocată emisiunii „Wowbiz”, care dovedise că poate face audiențe mai mari, dar care nu avea nicio legătură cu cultura generală, fiind un soi de „Un Show Păcătos” cu alți prezentatori. Supărat de decizia postului de a „ciunti” formatul, Ianțu a decis ca la finalul lui 2012, când i se termina contractul, să plece de la Kanal D.
Revenirea la Prima TV în 2014
În iarna lui 2014, Prima TV a revenit la vechiul său proprietar din anii 2000 (Cristian Burci). La început, planurile sale au fost de a readuce Prima în preferințele publicului. Așa că s-a apelat la Virgil Ianțu, pentru a prezenta din nou „Vrei să fii milionar?”. Audiențele au fost sub cele de la Kanal D, iar emisiunea a dispărut de pe post după doar un sezon. În vara lui 2014, Virgil Ianțu denunța unilateral contractul și pleca de la Prima TV. Interesant este că show-ul s-a filmat în același platou de la Kanal D, unde au filmat și moldovenii de la Prime TV. În Moldova, prezentatorul a fost tot un român, în persoana lui Dan Negru.
De altfel, în Moldova s-a petrecut un incident memorabil. Cred că este singurul moment din istoria show-ului în care un concurent nu reușește să treacă de prima întrebare. Concurentul, pe numele lui Sergiu, nu a știut „Cine a fost păcălit de vulpe în povestea lui Ion Creangă?”. Avea de ales între A: capra, B: lupul, C: polițistul, D: ursul. Omul nostru a răspuns „lupul” și a plecat acasă cu 0 lei. Și nu era vorba de oricine, ci de un tip care studiase tocmai în SUA. Vorba lui Dan Negru: „Nici prea multă carte…”.
Ultima „descălecare” a „Milionarului”, dar cu o „față” nouă (2018)
La patru ani de la ultima difuzare a acestui format în România, Kanal D a anunțat că-l va produce din nou. Deja aveam un alt peisaj media, în care emisiunile tabloide (cel puțin de la Kanal D) dispăruseră din grilă. Postul se orienta spre reality-show-uri și emisiuni de cultură generală. De data asta, Virgil Ianțu nu a mai revenit pe scaunul prezentatorului. Și nu doar pentru că se certase cu șefii postului, ci și pentru că nu era disponibil, fiind prezentator al emisiunii „Câștigă România” de pe TVR 2.
Cea aleasă pentru a prezenta emisiunea a fost Teo Trandafir. Decizia a fost un act de curaj din partea celor de la Kanal D. În lume, sunt foarte puține femei care au prezentat acest format, nu știu dacă sunt nici măcar 20. Teo nu a încercat nicio secundă să-l imite pe Ianțu, deși sunt sigur că ar fi putut. Din contră, a adus exact arsenalul care a consacrat-o pe ea în ultimele două decenii: căldura, umorul spontan, autoironia savuroasă și empatia.
„Este cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viață, cel mai frumos lucru pe care l-am realizat, mi-am pus tot sufletul în acest format pe care îl iubesc. Este un proiect în care cred foarte mult”, declara vedeta la momentul lansării. Cu Teo la cârmă, show-ul și-a pierdut un pic din „răceala” pe care o avea pe vremea lui Ianțu, dar, în același timp, a și „umanizat” formatul, fără să-l ducă într-o zonă de tabloid. Teo Trandafir avea capacitatea de a se conecta cu un concurent la nivel uman, lucru greu pentru Ianțu.
Ironia, sarcasmul sau aerul de superioritate pe care le adusese Ianțu în format fuseseră înlocuite de empatie, grijă și vorbe bune. Putem spune că prezentatoarea juca un rol de „mamă”, ceea ce nu este neapărat un lucru rău, dar pe mine unul mă făcea să privesc cu alți ochi formatul. Dacă aș avea de ales între Virgil Ianțu și Teo Trandafir, mi-ar fi greu să aleg. Ambii sunt buni în acest rol, dar din motive diferite. Și mă uit cu plăcere la amândoi.
Concluzii
Uitându-mă acum la piața media din România, cred că „Milionarul” și-ar găsi un loc. Sper ca cei de la Kanal D (că tot îl au pe Dan Negru în ograda lor) să facă din nou formatul. Nici el nu e prezentator rău și e chiar un „mix” benefic între Ianțu și Teo. Sunt destul de convins că ar scoate audiențe bune, dacă ar fi pus la o oră bună și ar fi promovat ca la carte. Chiar și în era în care oamenii îl întreabă aproape orice pe ChatGPT, mai sunt momente când trebuie să privim cu admirație și respect un om deștept.
