Când rostești cuvintele „Cea mai frumoasă piesă de care probabil n-ai auzit niciodată”, deschizi o poartă către nostalgie, către o eră în care muzica se asculta pe casete derulate cu creionul. Deși am puțin peste 30 de ani, am prins și eu casetele audio. Cred că ele mi-au deschis „apetitul pentru muzica bună”. Mama avea acasă casete cu ABBA, Al Bano și Romina Power, Nana Mouskouri sau Toto Cutugno. Le-am ascultat pe „repeat” la un casetofon despre care mama zicea că e „unguresc”… Era de fapt adus din Ungaria, el fiind o „simplă” chinezărie, dar cu luminițe.
Anii ’80 au fost o perioadă de aur pentru „experimentele” muzicale, o decadă în care sintetizatoarele au redefinit complet peisajul muzical global. Undeva în Germania, dincolo de Modern Talking, Bad Boys Blue, Alphaville, C.C. Catch sau Blue System, se afla un artist enigmatic, cu o prezență scenică inconfundabilă. În 1988, el avea să lanseze o piesă care poate fi foarte ușor privită ca un „imn al iubirilor” neîmplinite: „Flames of Love”. Numele lui de scenă: Fancy, numele real: Manfred Alois Segieth.
Omul din spatele misterului
Pentru a înțelege fenomenul Fancy, trebuie să ne întoarcem în timp, mult înainte de perioada Eurodisco. Fancy s-a născut sub numele de Manfred Alois Segieth (cunoscut ulterior și ca Tess Teiges în cercurile de producție muzicală), pe 7 iulie 1946, în München, Germania. Un detaliu care șochează adesea fanii este vârsta sa: când a devenit un superstar internațional în 1984, Fancy avea deja 38 de ani, o vârstă la care mulți artiști pop de astăzi se gândesc deja la retragere.
Copilăria lui Manfred nu a prevestit deloc viața de star pop, ba dimpotrivă. A fost crescut într-un mediu extrem de strict, fiind trimis la un internat condus de călugări capucini, unde regulile erau rigide, iar plăcerile lumești, inclusiv muzica pop, erau strict interzise. Însă rebeliunea tinereții și pasiunea pentru artă nu au putut fi înăbușite. Tânărul Manfred asculta în secret discurile unor artiști pop precum Ted Herold sau Peter Kraus. La vârsta de 12 ani, a început să cânte la chitară, găsind în muzică o formă de evadare din rigorile vieții monahale.
După ce s-a transferat la un liceu cu profil umanist din München, a început să cânte în diverse trupe locale, fiind pe rând solist, basist sau chitarist în discotecile/cluburile din zonă. Părinții săi nu au fost inițial de acord cu drumul pe care îl alesese, tatăl său acceptându-i cariera muzicală abia mai târziu, după ce a suferit o operație majoră și a avut o revelație asupra efemerității vieții. Se pare că momente de genul ăsta chiar pot schimba complet percepția unui om despre viață.
Anii ’60 și ’70 l-au găsit pe Fancy fiind un personaj profund implicat în industria muzicală, dar mai degrabă din umbră. A avut întâlniri care i-au marcat destinul: în 1967, a luat micul dejun și a interacționat cu legendarul Jimi Hendrix în München, o experiență care i-a deschis ochii asupra a ceea ce înseamnă „aura” unui star rock. Doi ani mai târziu, în 1969, se afla într-un studio din Berlin, realizând înregistrări demo alături de Giorgio Moroder – omul care avea să devină „părintele” muzicii disco și un pionier absolut al sintetizatoarelor în muzica pop.
Acest bagaj uriaș de cunoștințe și experiența lui au făcut ca, sub diverse pseudonime (Tess, Ric Tess), el să devină un producător extrem de respectat în Germania. A scris și a produs melodii pentru alți artiști, cum ar fi Grant Miller sau Linda Jo Rizzo, pregătindu-se fără să știe, pentru propriul său moment de glorie. Un moment care avea să vină la o vârstă destul de înaintată pentru un artist din vremurile acelea.
Nașterea personajului „Fancy” și „explozia” Eurodisco
Anul 1984 a reprezentat un punct de cotitură nu doar pentru personajul nostru principal, ci pentru întreaga industrie muzicală europeană. Curentul Disco al anilor ’70, dominat de influențe soul și funk din America, suferise o „mutație genetică” în Europa. Aici, s-a combinat cu muzica electronică (grație unor formații precum Kraftwerk) și a generat stiluri noi: Italo Disco (în sud) și Eurodisco (în centrul și nordul Europei). Eurodisco-ul era caracterizat prin melodii extrem de ritmate, un bas generat electronic puternic și versuri în limba engleză (de obicei cu accent european). Existau și balade Eurodisco, dar care aveau o atmosferă impregnată de un soi de melancolie ciudată, specifică „bătrânului continent”.
La sfatul colaboratorilor săi, Manfred a decis să iasă din umbra studioului de producție. Așa a apărut alter-egoul „Fancy”. Primul său hit „mare” a fost „Slice Me Nice” (1984), o piesă cu versuri scrise de artistul de jazz Todd Canedy, care a devenit foarte populară în Germania, Austria, Elveția, dar și în Suedia. Fancy nu era un simplu cântăreț; era o apariție. Cu o estetică androgină, inspirată parcă din curentul New Romantic, purtând machiaj strident la ochi, ținute negre elegante și extravagante, el emana un mister care fascina publicul. Nu zâmbea aproape deloc în videoclipuri, abordând o postură sobră, dramatică, care contrasta puternic cu ritmurile melodiilor sale.
Succesul a continuat cu piese precum „Chinese Eyes” (care a ajuns pe locul 2 în US Billboard Dance Charts) și „Bolero (Hold Me in Your Arms Again)”, cu care a ajuns pe locul 1 în Spania. Dar adevărata sa capodoperă, cântecul care avea să îi definească întreaga moștenire muzicală, se afla la doar câțiva ani distanță.
„Flames of Love” – Anatomia unui hit nemuritor
În aprilie 1988, Fancy a lansat albumul „Flames of Love”, iar piesa omonimă a fost extrasă ca single. A fost un succes imediat, captivând audiențele din întreaga Europă. Din punct de vedere tehnic, „Flames of Love” este un „masterclass” al genului Eurodisco. Piesa are un tempo de 123 de bătăi pe minut (BPM), considerat în psihologia muzicală ca fiind un ritm cardiac alert, ritmul perfect pentru a induce starea de dans, dar și o stare de „urgență emoțională”.
Spre deosebire de alte piese disco ale acelor vremuri, care pot părea puerile sau excesiv de optimiste, „Flames of Love” se distinge printr-o tensiune dramatică uluitoare. Structura instrumentală este condusă de un arpegiator de sintetizator „rece”, aproape metalic, peste care se așterne o linie vocală gravă, „încărcată” de durere. Criticii de mai târziu au remarcat că piesa a arătat o maturitate artistică rară. Fancy nu mai era doar un cântăreț excentric, ci un adevărat povestitor al unei drame romantice. Deși producția e dominată de instrumente electronice, emoția transmisă este profund organică, umană și universal valabilă. Versurile spun povestea unei iubiri obsesive, o flacără care arde, dar care, în loc să încălzească, mistuie sufletul protagonistului.
Așa cum spuneam și în video-ul de prezentare, acum vreo 15 ani m-am identificat cu versul „What kind of fool am I?”, care suna ca o „lovitură” în inimă. Această întrebare retorică – „Ce fel de nebun sunt eu (să te iubesc atât de mult, să sufăr astfel)?” – transformă piesa dintr-un simplu cântec „pop”, într-o capodoperă despre iubire, vulnerabilitate, tristețe și suferință.
Videoclipul: Estetica anilor ’80 între München și Suedia
Videoclipul oficial pentru „Flames of Love” a fost filmat cu puțin timp înainte de lansarea piesei și este o oglindă perfectă a epocii sale. Spre deosebire de video-urile din State, multe dintre videoclipurile Eurodisco mizau doar pe carisma interpretului, jocuri de lumini și mașini de fum. Fancy însuși a povestit mai târziu detalii fascinante despre producția acestui clip. Din rațiuni logistice și artistice, filmările au fost împărțite în două locații complet diferite. Toate cadrele de prim-plan (close-ups) cu artistul au fost trase într-un studio din München, Germania. Aici a putut fi controlată perfect lumina pe chipul lui Fancy, accentuându-i trăsăturile ascuțite, privirea pătrunzătoare și machiajul lui.
Pe de altă parte, pentru a oferi videoclipului energia și grandoarea necesară unui hit, echipa s-a deplasat în Suedia. Acolo, într-un parc, cunoscut sub numele de „Folkpark”, au fost filmate cadrele ample care arătau o scenă impunătoare și un public în delir. Sincer, m-am uitat la video de mai multe ori, și abia pot distinge cadrele filmate în Suedia.
Rezultatul vizual este un montaj hibrid: îl vedem pe Fancy mimând versurile cu o pasiune reținută, într-o atmosferă intimă, întunecată. Intercalate, avem imagini cu publicul din Suedia, aplaudând și dansând. Varianta oficială a videoclipului de pe YouTube, deși are o calitate a imaginii specifică erei VHS, a strâns zeci de milioane de vizualizări, demonstrând atractivitatea sa atemporală.
Succesul în topuri
La scurt timp după lansare, „Flames of Love” a luat cu asalt topurile europene. În Germania, a ajuns pe onorabilul loc 14 în GfK Entertainment Charts, o performanță uriașă ținând cont de concurența acerbă a artiștilor americani și britanici din acea vreme. Succesul a fost similar în restul continentului: locul 13 în Austria și Spania, locul 29 în Finlanda și locul 58 în clasamentul general European Hot 100 Singles. Cântecul a rezistat atât de mult în preferințele ascultătorilor, încât la finalul anului 1988 s-a clasat pe poziția 55 în topul anual al Germaniei de Vest.
Însă cifrele oficiale nu spun întreaga poveste a piesei „Flames of Love”. În Europa de Est (inclusiv în România aflată sub regimul comunist la acea vreme), muzica lui Fancy, alături de Modern Talking, C.C. Catch, Sandra sau Bad Boys Blue, reprezenta un adevărat fenomen social. Casetele audio piratate cu melodiile sale erau copiate și date din mână în mână. Piesa se auzea la radio, în discotecile de pe litoral, la balurile bobocilor și la petrecerile de apartament. Pentru publicul est-european, această muzică reprezenta gustul libertății și al Occidentului interzis.
Dincolo de imaginea de star rece și misterios, Fancy este o persoană remarcabilă prin profunzimea și interesele sale umane. De-a lungul anilor, a demonstrat o pasiune profundă pentru esoterism și astrologie, declarând la un moment dat într-un interviu: „Eu sunt un copil al lunii” (I am a moon child).
Mai presus de succesul comercial, Manfred a folosit resursele obținute pentru a lăsa o amprentă pozitivă în lume. Și aici vine un detaliu absolut fascinant care merită menționat oricărui fan din România: Fancy s-a implicat activ în acțiuni umanitare, oferind ajutor copiilor străzii din zona Transilvaniei. Mai mult, din dragoste pentru animale, a construit în Slovacia un adăpost de dimensiuni uriașe dedicat felinelor mari născute în captivitate, salvându-le astfel de la o viață chinuită.
Energia sa inepuizabilă s-a reflectat și în cariera sa longevivă. Fancy nu s-a oprit niciodată din a concerta. Piesa „Flames of Love” l-a purtat literalmente pe cele mai înalte culmi. În anii 2016 și 2017, la venerabila vârstă de 70 de ani, Fancy a susținut două concerte în aer liber în Bolivia, la La Paz și El Alto, la o altitudine de peste 4000 de metri, depășind astfel recordul stabilit anterior de trupa Scorpions pentru „cel mai înalt concert pop”.
Concluzie: O flacără care refuză să se stingă
Pentru mine, „Flames of Love” este mai mult decât o melodie scoasă din „arhivele” anilor ’80. Este o „piesă de rezistență” a unui gen muzical care a definit o generație întreagă. Am descoperit piesa asta în 2011, din întâmplare, dădusem pe YouTube peste un mix cu piese Eurodisco și mi-a intrat după „Brother Louie” de la Modern Talking. Și de atunci, timp de 15 ani, n-a mai plecat din playlist-ul meu. M-a fascinat atunci și faptul că Fancy a devenit cunoscut la 38 de ani, mi se părea ceva special.
