„Blue Odyssey” – sau cum ar suna Modern Talking în 2026

Dacă ai crescut în anii ’80, ’90 sau 2000 ai auzit vocile astea de zeci sau sute de ori în piesele Modern Talking. Le-ai cântat în minte, poate le-ai fredonat în duș sau le-ai asociat cu anumite momente fericite (sau triste) din viața ta. Mereu m-a fascinat muzica lor, mai ales corurile falsetto. Erau divine și mă miram cum doi tipi (Thomas Anders și Dieter Bohlen) pot cânta așa de fain. Și mă mai miram cum naiba nu reușeam să-l aud pe Dieter în refrene.

Totul până într-o zi, când tot ce știam eu despre Modern Talking mi-a fost dat peste cap. Am dat peste un documentar din emisiunea AKTE de la televiziunea germană SAT.1. Acolo se vorbea despre cum Dieter Bohlen este un „escroc” muzical care nu a cântat nicio notă în Modern Talking și nu a fost parte a corurilor falsetto. Ba mai mult, implicarea lui în procesul creativ era mult mai limitată decât credeam eu inițial. Au pus și niște demo-uri cu vocea lui reală și m-am speriat.

Tot din acel documentar, am aflat că atunci când Dieter „deschidea” gura ca și cum ar cânta, se auzeau de fapt trei sau patru voci: Rolf Köhler, Michael Scholz și Detlef Wiedeke, plus Birger Corleis. Ei formau corul profesionist din spatele Modern Talking, și totodată cel mai bine păstrat „secret” al trupei. Ani de zile au fost plătiți „cu ora” și ținuți în umbră, în timp ce Dieter și casa de discuri se scăldau în banii făcuți și de pe urma lor.

De unde au venit?

Povestea lor începe în anii ’70. Rolf Köhler, cel care va deveni vocea principală a corurilor, și-a petrecut acea perioadă cântând pentru trupe de heavy metal și hard rock. Un om cu o voce capabilă să acopere orice registru, dar care nu își găsise încă locul potrivit. Michael Scholz și Detlef Wiedeke au avut un parcurs similar — muzicieni de studio experimentați, trecuți prin zeci de proiecte, cu voci flexibile și o disciplină profesională impecabilă. Oameni care știau să cânte exact ce li se cerea, când li se cerea.

În toamna lui 1984, Rolf Köhler a primit un telefon. Dieter Bohlen avea nevoie de un cor falsetto pentru viitorul său proiect muzical. Munca era în studio, departe de scene și de lumina reflectoarelor. Köhler a acceptat, și-a adus colegii și s-a apucat de treabă. Mai mult, nimeni nu avea așteptări foarte mari de la Modern Talking, așa că plata era decentă, dar nu excelentă. Nimeni nu i-a spus atunci că vor colabora timp de 16 ani cu Bohlen.

Modern Talking — sunetul care a cucerit lumea

În octombrie 1984, Modern Talking lansează primul single — „You’re My Heart, You’re My Soul”. Thomas, care era principala voce, nu prea își dorea să fie asociat cu numele Modern Talking. Și cum melodia nu a avut un mare succes inițial, nu s-au gândit prea mult la imaginea trupei. Apoi, după ce melodia a început să prindă la public, s-au gândit că ar fi bine ca Dieter să apară pe scenă alături de Thomas, chiar dacă el nu cântase nici măcar o notă în toată piesa.

Din 1984 și până în 1987, Modern Talking lansează 6 albume de studio și are 5 numere 1 consecutive în topurile din Germania. Toate merg pe aceeași rețetă — melodii uptempo cu nelipsitul cor falsetto. În studio, cei trei sau patru „magicieni” fac toată treaba, iar pe scenă Dieter și Thomas mimează cu patos peste vocile lor. Și nimeni nu a bănuit ce se întâmpla în studio, în spatele ușilor închise. Visul lui Dieter se împlinise — nu mai era doar un producător de succes, ci și un cântăreț de succes. Cine mai poate urca așa de sus în falsetto ca el?

Blue System — Modern Talking fără Thomas Anders

În 1987, Modern Talking se desparte pentru prima dată. Thomas și Dieter merg pe drumuri separate. Thomas caută succes în America, iar Dieter lansează o nouă trupă, Blue System. Aici cânta un pic mai mult, fiind el vocea principală a trupei. Evident că nu suna bine, dar asta făcea parte din înțelegerea lui cu casa de discuri. Ei erau de acord să susțină Blue System, dacă Köhler, Scholz și Wiedeke rămân în continuare alături de Dieter.

Timp de 10 ani, Blue System lansează 13 albume, dar nu reușește să repete succesul Modern Talking. Cu toate astea, BMG acceptă ca proiectul să continue, pentru a nu-l pierde pe producătorul Dieter Bohlen, care încă le aducea extrem de mulți bani. În tot timpul ăsta, Dieter se lăuda în emisiuni că muncește extrem de mult și chiar a zis odată că el cântă mai bine decât o face Chris Norman. Evident, nu e așa.

1998 — anul în care „anii ’80” au revenit în forță

Ultimii ani din „viața” Blue System au fost destul de neinteresanți. Albumele lor mai erau căutate acum doar de fanii înfocați, iar Dieter era pe prima pagină a ziarelor din cauza vieții personale, nu a muzicii sale. Decis că trebuie să facă o schimbare, îi dă din nou un telefon lui Thomas Anders. În cei 10 ani cât au fost „separați”, Anders ajunsese să lucreze ca DJ la un radio pentru a-și suplimenta veniturile.

Așa că în martie 1998, Dieter și Thomas s-au reîntors pe scenă, în cadrul celei mai urmărite emisiuni TV din Europa — „Wetten, dass..?”. În câteva săptămâni, Dieter și Thomas erau deja pe locul 2 în topurile germane, dar nu cu o melodie nouă, ci cu un album de remix-uri ale hiturilor din anii ’80. După ei, pe scenă au revenit și Blue System, C.C. Catch, Silent Circle, Fancy, Alphaville sau Joy. Singurii care au reușit să se mențină au fost tot cei de la Modern Talking.

„Nimeni nu este de neînlocuit”

Atunci au apărut primele fricțiuni între coriști și Dieter, care le folosise vocile în remix-uri, fără să îi plătească suplimentar. În iulie 2000, Michael Scholz, în numele său și al colegilor săi, depune o plângere împotriva BMG și a lui Dieter Bohlen. Acuzația: vocile lor au fost folosite pe albumul Back for Good fără o compensație corectă. Ei contribuiseră esențial la sunetul care vânduse milioane de albume de-a lungul a 16 ani — și simțeau că nu fuseseră plătiți pe măsura contribuției lor reale.

Procesul a scos la lumină, pentru prima dată public, ceea ce mulți bănuiau: Dieter Bohlen nu fusese niciodată parte a corului din Modern Talking. Era munca lui Köhler, Scholz și Wiedeke. Pentru prima dată, în timpul procesului, a putut fi auzită vocea adevărată a „blondului de la Modern Talking” și cred că și casetofonul care îi reda trilurile de privighetoare a plâns după aia și a avut nevoie de terapie.

Zâmbitor, Dieter i-a numit „paraziți” și a spus că nu vor lua niciun cent de la el. Departe de ochii presei de scandal, în sala de judecată, instanța a recunoscut contribuția lor. Atunci Dieter și BMG, de teama că scandalul va exploda și mai tare, au grăbit semnarea unui acord cu cei trei coriști. În urma semnării lui, ei au primit o sumă de bani, în schimbul tăcerii lor. De acum înainte nu aveau voie să vorbească public despre ce s-a întâmplat în studio timp de 16 ani.

Systems in Blue — în lumina reflectoarelor

În 2003, Rolf Köhler, Michael Scholz și Detlef Wiedeke iau cea mai importantă decizie din viața lor. Vor face muzică sub propriul nume, fără să se mai ascundă în spatele altcuiva. Așa apare trupa Systems in Blue, un joc de cuvinte la adresa Blue System. Sunetul e același — eurodisco, synthpop, din același univers al anilor ’80 pe care îl construiseră împreună cu Bohlen. Dar mai mult ei, după cum se pare că ar fi stat lucrurile.

Se spune că Dieter și-ar fi folosit toate conexiunile pentru a bloca Systems in Blue, la fel cum făcuse în 1988 cu primul single solo al lui Thomas. Nu au mai fost în topuri, nu au mai avut hituri, dar au dezvoltat o comunitate loială care îi tratează cu respectul cuvenit. Muzica lor e frumoasă și se vede că e făcută din suflet și cu suflet. De acum, nu doar îi auzeam vocea lui Rolf Köhler — îl și vedeam la față.

Pe 16 septembrie 2007, Rolf Köhler suferă un atac cerebral și moare la Hamburg. Avea 56 de ani. Scholz și Wiedeke continuă. Invită un nou vocalist, Olaf Senkbeil, care rămâne în trupă până în 2020. Lansează albume, cântă la concerte pentru fanii care știu cine sunt cu adevărat și păstrează viu sunetul pe care îl construiseră cu vocile lor.

2026. Blue Odyssey

Acum, în 2026, Michael Scholz și Detlef Wiedeke — singurii membri originali rămași — lansează o nouă piesă. Se numește Blue Odyssey. Sună exact cum te-ai aștepta. Dacă ai asculta-o fără să știi că e din 2026, ai jura că e o piesă uitată de pe vreun album Modern Talking sau Blue System, găsită prin cutia cu casete.

Poate că asta e și farmecul ei. Nu încearcă să fie altceva decât ceea ce este — muzica unor oameni care vor să ducă mai departe sunetul anilor ’80 și să îl păstreze viu. Nu e o muzică făcută pentru topurile muzicale, nu pentru bani, ci pentru fani. Eu o am pe repeat de câteva zile și îmi place la fel de mult de fiecare dată când o ascult. Cum zicea și Dieter Bohlen în 2006: „There will never be an end to Modern Talking”.